Canada, alături de moldoveni în sezonul rece: Ministra Anita Anand promite sprijin pentru gestionarea provocărilor

Canada va sprijini Republica Moldova în identificarea soluțiilor necesare pentru gestionarea provocărilor din sezonul rece. Susținerea a fost exprimată în cadrul unei întrevederi la Toronto dintre vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și ministra canadiană de Externe, Anita Anand.
Oficiala canadiană a dat asigurări că țara sa va acorda Republicii Moldova sprijinul necesar, inclusiv în domenii prioritare, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău.
Cei doi oficiali au discutat și despre implementarea acordului în domeniul securității sociale, semnat la 13 martie anul curent. După intrarea în vigoare, documentul va permite cumularea perioadelor de asigurare realizate în cele două state la stabilirea drepturilor de pensie.
Mihai Popșoi a mulțumit Canadei pentru asistența financiară și tehnică oferită Republicii Moldova de-a lungul anilor, precum și pentru sprijinul acordat parcursului european al țării.
„Avem un obiectiv clar: să aducem Republica Moldova în marea familie europeană. Am înregistrat progrese importante și continuăm să muncim pentru realizarea reformelor necesare aderării la UE. În același timp, atragerea investițiilor și creșterea exporturilor moldovenești sunt o prioritate pentru dezvoltarea economiei naționale”, a declarat Mihai Popșoi, citat în comunicatul MAE.
Discuțiile au vizat și situația de securitate regională, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Mihai Popșoi a pledat pentru consolidarea cooperării cu Canada în vederea sporirii capacităților naționale de apărare și a capacității de răspuns la amenințările hibride.
Program de compensații estimat la 2.3–2.4 miliarde de lei
Sprijinul extern este important pentru autorități în condițiile în care Guvernul estimează că are nevoie de 2.3–2.4 miliarde de lei pentru programul de compensații din întregul sezon rece, în contextul angajamentelor menținerii acestuia cel puțin la nivelul anului trecut.
În bugetul pentru anul 2026 au fost prevăzute 550 de milioane de lei pentru compensații. Premierul Vasile Tofan a declarat că Executivul contează pe sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru a acoperi o parte din necesarul financiar.
Anul trecut, peste 620 de mii de familii au primit între 500 și 1.000 de lei sub formă de sprijin financiar pentru plata facturilor. În acest an, valoarea compensațiilor urmează să fie stabilită în funcție de fondurile disponibile. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a estimat că valoarea minimă a compensației va rămâne, cel mai probabil, la 500 de lei. Creșterea tarifelor la energie pune presiune suplimentară asupra gospodăriilor. Experții avertizează că, fără sprijinul statului, o parte semnificativă a populației ar putea întâmpina dificultăți la plata facturilor.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat, la 28 septembrie, majorarea tarifului la gaze pentru consumatorii casnici cu aproape 6 lei, până la 26,14 lei pentru un metru cub.
Tariful pentru energia termică livrată de Termoelectrica consumatorilor din Chișinău a fost majorat până la 3.277 de lei/Gcal. Cu TVA de 8%, costul pentru consumatorii din capitală ajunge la 3.539 de lei/Gcal. La Bălți, tariful pentru energia termică livrată de CET-Nord a fost aprobat la nivelul de 3.374 de lei/Gcal. La acest tarif se adaugă TVA de 8%.
CITIȚI ȘI: