STUDIU | Economia transnistreană, reconfigurată: România ia locul Rusiei în exporturile externe

Economia regiunii transnistrene s-a orientat în ultimii ani tot mai hotărât către piețele din vestul Republicii Moldova, în pofida discursului politic orientat spre Federația Rusă. România ocupă astăzi un loc central în această reconfigurare, devenind principala destinație externă a produselor transnistrene. Evoluția reflectă nu doar transformarea geografică a exporturilor, ci și schimbarea structurii economiei regiunii, arată un studiu dedicat perspectivelor de reintegrare.
Cercetarea, elaborată de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert” Moldova (FES), indică o dependență puternică a regiunii de piața de pe malul drept al Nistrului și de piețele Uniunii Europene, care absorb împreună peste 80% din vânzările realizate în afara regiunii, potrivit datelor pentru anul 2025.
Pe malul drept al Nistrului au fost orientate 48.5% din totalul vânzărilor. România a reprezentat aproximativ 22.2%, iar celelalte state ale Uniunii Europene au însumat 15.4%. În același timp, piețele CSI și-au redus considerabil importanța în comerțul exterior al regiunii, ca urmare a schimbărilor produse în contextul regional, determinat de războiul din Ucraina.
Potrivit datelor disponibile pentru 2026, România reprezintă aproximativ 42.8% din exporturile externe ale regiunii, comparativ cu doar 3.9% în 2005. Totodată, Federația Rusă, care deținea o pondere de peste 50% în comerțul regiunii transnistrene, a ajuns la doar 12.1%.

Autorii studiului menționează că economia regiunii trece printr-o transformare structurală. Modelul bazat pe accesul la energie în condiții preferențiale, menținerea administrativă a cursului valutar și susținerea întreprinderilor energointensive își pierde capacitatea de a genera venituri și de a asigura stabilitatea socială. Sprijinul energetic și financiar acordat de Federația Rusă a fost esențial pentru menținerea acestui model, dar nu a generat o dezvoltare sustenabilă.
Autorii studiului atenționează că structura economiei regiunii rămâne rigidă și concentrată în câteva sectoare și întreprinderi sistemice. Energetica și metalurgia reprezintă împreună peste 60% din producția industrială, iar funcționarea întregului sistem socioeconomic depinde în mare măsură de Centrala electrică de la Cuciurgan (MGRES) și de Uzina Metalurgică Moldovenească. Orice șoc care afectează aceste întreprinderi se transmite rapid asupra exporturilor și veniturilor bugetare.
De la patru la cinci ani pentru armonizarea fiscală
O evaluare a scenariilor de reintegrare le-a permis autorilor să concluzioneze că reintegrarea economică graduală reprezintă calea cea mai fezabilă pentru tranziție, în timp ce reintegrarea politică și instituțională rămâne obiectivul politic final.
Convergența economică nu trebuie însă redusă la introducerea unor taxe sau la extinderea formală a jurisdicției Republicii Moldova. Fiecare obligație nouă trebuie însoțită de beneficii concrete, inclusiv acces la finanțare, servicii publice, protecție juridică, piețe și programe de dezvoltare, subliniază autorii.
Armonizarea fiscală trebuie realizată gradual și corelată cu capacitatea de plată a întreprinderilor și cu capacitatea instituțiilor de a absorbi schimbările. Studiul propune un orizont estimativ de patru până la cinci ani și recomandă ca presiunea fiscală suplimentară să nu depășească aproximativ 3% din PIB-ul regiunii anual.
Introducerea TVA, sugerează autorii, trebuie precedată de crearea registrelor, digitalizarea administrării și instruirea contribuabililor, iar colectarea poate fi plafonată temporar la 3–5% din PIB-ul regiunii în etapa inițială.
Accizele, potrivit acestora, pot fi armonizate pe o perioadă de până la zece ani, iar distribuirea contribuțiilor poate porni de la cotele orientative de 18% pentru asigurările sociale și 2% pentru asigurările medicale.
Acești parametri reprezintă repere pentru proiectarea tranziției și trebuie ajustați în funcție de venituri, productivitate și capacitatea administrativă, se arată în concluziile studiului.
Fondul de Convergență, potrivit autorilor, ar trebui să constituie principalul instrument financiar al procesului. Acesta ar urma să susțină infrastructura, întreprinderile mici și mijlocii, digitalizarea, recalificarea profesională și protecția grupurilor vulnerabile.
Studiul sugerează, de asemenea, crearea unei Platforme Permanente de Convergență, care să coordoneze aceste procese. Platforma ar urma să reunească instituțiile publice, mediul de afaceri, comunitățile locale și experții relevanți.

Valeriu Chiveri: Reintegrarea, construită pas cu pas
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat, în cadrul evenimentului de prezentare a studiului, că reintegrarea este un proces care trebuie construit pas cu pas, prin apropierea oamenilor, comunităților și sistemelor.
„Obiectivul nostru este ca cetățenii de pe ambele maluri să aibă acces la aceleași servicii, oportunități și drepturi”, a menționat viceprim-ministrul.
Valeriu Chiveri a subliniat că măsurile de convergență vor fi promovate gradual și vor ține cont de realitățile economice și sociale de pe ambele maluri ale Nistrului.
CITIȚI ȘI: