Social

Bombă de 100 de kilograme, descoperită de un localnic din Mereni în timp ce săpa un apeduct

Un locuitor al satului Mereni, raionul Anenii Noi, a găsit o bombă de aviație de 100 de kilograme, în timpul unor lucrări pentru instalarea apeductului. La fața locului a intervenit echipa de geniști a Brigăzii de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”.

Bomba data din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar intervenția a fost catalogată drept una dintre cele mai periculoase misiuni efectuate de geniștii Armatei Naționale în luna septembrie.

În total, pe parcursul lunii septembrie, geniștii Armatei Naționale au participat la 23 de misiuni de deminare pe teritoriul țării, în urma cărora au fost depistate și distruse 31 de obiecte explozive.

Intervențiile au avut loc în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în raioanele Briceni, Căușeni, Anenii Noi, Ungheni, Fălești, Hâncești, Glodeni, Soroca, Cimișlia, Șoldănești și Leova.

Toate munițiile au fost neutralizate în condiții de securitate la poligon.

În cazul depistării unor obiecte explozive, geniștii militari recomandă cetățenilor să anunțe imediat Serviciul 112 sau autoritățile publice locale și să nu atingă munițiile cu mâna sau cu alte obiecte.

De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să nu lovească și să nu miște obiectele descoperite, să nu demonteze focoasele sau alte componente și să nu arunce obiectele explozive în foc.


De la începutul anului curent, geniștii Armatei Naționale au executat 108 misiuni de deminare, în urma cărora au fost distruse peste 230 de obiecte explozive de diferite tipuri și 1.325 de cartușe provenite din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult