Economic

Mâncarea „de casă” va putea fi vândută legal. Regulile pregătite de Guvern pentru micii producători

Mâncarea „de casă”, precum pâinea artizanală, biscuiții și unele produse de patiserie, va putea fi comercializată în baza unor reguli simplificate. Totodată, micii producători își vor putea începe activitatea printr-o simplă notificare transmisă Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), fără aprobarea prealabilă a instituției, iar controalele vor fi mai rare și bazate pe evaluarea riscurilor.

Pachetul de măsuri a fost anunțat de premierul Vasile Tofan în ședința Guvernului din 15 octombrie, după ce ANSA a elaborat propuneri pentru reducerea birocrației, în urma discuțiilor cu producătorii.

„Mi se pare important să comentăm și agenda de simplificări pentru mediul de afaceri, pentru că este o prioritate a acestui Guvern. Țineți minte, am fost la o întâlnire cu micii producători, împreună cu șeful interimar al ANSA, domnul Manciu. Și am stabilit atunci data de 15 octombrie pentru anumite simplificări aferente tuturor problemelor sesizate de producători. ANSA s-a încadrat în termenul-limită, a venit cu o serie de propuneri de care sunt foarte încurajat. Toate acestea merg acum spre avizare”, a declarat premierul.

Începerea activității prin simplă notificare, fără aprobarea ANSA

Primul exemplu oferit de premier vizează micii producători din zona cu risc redus.

Aceștia nu vor mai avea nevoie de aprobarea prealabilă a ANSA pentru a-și începe activitatea, fiind suficientă doar notificarea agenției.

„Un mic producător din zona de risc redus poate să-și înceapă activitatea printr-o simplă notificare. Nu mai are nevoie de aprobare de la ANSA. Prin urmare, trebuie doar să notifice agenția că dorește să producă pâine artizanală sau anumite produse de patiserie și își poate începe activitatea imediat, fără aprobări prealabile”, a explicat Tofan.

Gastronomia casnică, scoasă din zona gri a legii

Al doilea set de măsuri creează un cadru legal pentru producția alimentară realizată la domiciliu.

Premierul a subliniat că, în prezent, preparatele „de casă” se află adesea în afara cadrului legal, situație pe care a catalogat-o drept „absurdă”.

„Creăm un cadru legal pentru producția alimentară casnică. Ceea ce noi numim 'mâncare de casă' se află, în prezent, de cele mai multe ori în afara legii, ceea ce este absurd. Noi toți ne hrănim cu mâncare de casă, dar când vrei, de exemplu, să o comercializezi, te lovești de birocrație. Pentru produsele cu riscuri reduse, creăm cadrul legal care să permită comercializarea lor: pâine artizanală, biscuiți, anumite produse de patiserie, în special pentru vânzarea la târguri și alte evenimente”, a spus premierul.

Regim special, chiar fără înregistrarea unui SRL

A treia măsură vizează statutul juridic al acestor producători. În prezent, existența unor limitări îi obligă să se înregistreze ca SRL. Tofan a spus că ANSA lucrează, împreună cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, la un regim simplificat.

„Un regim special, pentru că acolo este o problemă, pe moment, ca acești comercianți să poată activa chiar fără înregistrarea unui SRL. La momentul actual sunt limitări acolo, iar colegii de la ANSA lucrează împreună cu Ministerul Economiei ca să facem acest lucru posibil, inclusiv fără înregistrarea unui SRL, într-un regim simplificat”, a precizat șeful Guvernului.

Controale mai rare, bazate pe risc

Ultima măsură se referă la frecvența controalelor. Tofan a dat ca exemplu un producător de brânzeturi din Basarabeasca, care i-a spus că produce 500 de kilograme de brânză pe an, dar trebuie să facă față unor raportări stufoase și are două controale pe sezon.

„Durerea a fost exprimată de un producător de brânzeturi din Basarabeasca, care a spus: 'Eu produc 500 de kilograme de brânză pe an și după aceea vin acasă și trebuie să îndeplinesc tot felul de raportări și am două controale pe sezon'. Acum am convenit cu domnul Manciu să rărim controalele la producătorii mici, ca ei să se poată concentra pe a produce și a vinde, nu atât de mult pe raportarea la controale. Controalele vor fi mai rare, pe bază de risc”, a explicat Vasile Tofan.


Pe 6 septembrie, premierul Vasile Tofan i-a cerut directorului interimar al ANSA, Alexandru Manciu, să vină până la 15 octombrie cu un pachet de măsuri pentru simplificarea activității micilor producători și antreprenori artizanali. Potrivit premierului, regulile actuale sunt adesea disproporționate și ajung să avantajeze importurile și produsele industriale, în detrimentul micilor producători locali, inclusiv al celor care practică o producție ecologică.

Tofan a dat atunci exemple concrete de reguli pe care le consideră excesive - de la costul certificatelor necesare pentru livrări mici, până la frecvența controalelor aplicate producătorilor cu activitate verificată de mai mulți ani.

„Statul trebuie să fie un partener pentru cei care muncesc și construiesc aici, acasă. Iar regulile trebuie să protejeze consumatorul fără să pună poveri inutile pe cei care vor să producă, să crească și să creeze locuri de muncă”, scria premierul în mesajul din septembrie.

Anterior, prim-ministrul a declarat la Moldova 1 că mediul de afaceri din Republica Moldova rămâne grav afectat de birocrație și de reglementări moștenite din trecut, iar statul trebuie să reducă hârțogăria pentru a permite companiilor să dezvolte economia.

Tofan a spus că „a rămas șocat” când a aflat că, de exemplu, pentru acreditarea unui cabinet stomatologic este nevoie de un contract cu un preot. Potrivit șefului Guvernului, excesul de controale și formulare administrative afectează direct competitivitatea companiilor moldovenești pe piețele externe și reduce veniturile la bugetul de stat.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult