Externe

Marea Neagră, pe agenda NATO: Consiliul Nord-Atlantic convoacă o sesiune specială la cererea României

Administrația Prezidențială de la București
Sursa: Administrația Prezidențială de la București

NATO va organiza, la solicitarea României, o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic privind situația din Marea Neagră, a anunțat, joi, 15 octombrie, președintele Nicușor Dan, după o întâlnire trilaterală la Bruxelles cu premierul bulgar Rumen Radev și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Contextul întâlnirii trilaterale este marcat de o succesiune de incidente în care au fost implicate drone și nave comerciale în Marea Neagră atât în largul coastelor Bulgariei, cât și în apropierea portului Sulina, în apele teritoriale ale României.

„Am avut o discuție cu secretarul general al NATO pe acest subiect”, a declarat președintele român, evocând solidaritatea aliaților noștri față de situația din Marea Neagră și organizarea „operațională” a unei sesiuni dedicate a Consiliului Nord-Atlantic privind evoluțiile din regiune.

„Suntem într-o situație similară celei de acum un an, când aveam probleme la frontiera noastră de pe Dunăre cu Ucraina din cauza dronelor aeriene. Este nevoie de echipamente pentru un nou tip de provocare. Am apelat la aliați, au trimis echipamente militare, iar situația s-a stabilizat. Acum ne aflăm în aceeași situație pe partea estică, la Marea Neagră. Evident, există încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile - și nu doar din România și Bulgaria, ci din mai multe țări europene, în special de pe flancul estic - pentru a diminua sprijinul acordat Ucrainei. Răspunsul nostru este ferm: continuăm să sprijinim Ucraina, deoarece este o chestiune de drept internațional și o problemă ce ține direct de securitatea României“, a afirmat Nicușor Dan, citat de caleaeuropeană.ro.

Această reuniune a Consiliului Nord-Atlantic ar putea avea loc în zilele următoare.

NATO va continua să colaboreze strâns cu aliații de la Marea Neagră, adaptându-și poziția de descurajare și apărare în funcție de necesități, a transmis și secretarul general al NATO, Mark Rutte, după întrevederea cu Nicușor Dan și Rumen Radev.

Potrivit lui Mark Rutte, întâlnirea a fost una „fructuoasă” și a vizat securitatea în Marea Neagră și cele mai recente atacuri asupra navelor comerciale.

„NATO și-a consolidat poziția de-a lungul flancului estic, inclusiv prin sporirea capacităților de combatere a dronelor. NATO va continua să colaboreze strâns cu aliații noștri din Marea Neagră, adaptându-și poziția de descurajare și apărare în funcție de necesități”, a subliniat secretarul general al Alianței.

Evenimentele din ultimul timp au amplificat preocupările privind siguranța navigației comerciale și riscurile de extindere a efectelor războiului din Ucraina asupra statelor riverane, membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Pe 13 octombrie, nava Chelsea 3, aflată sub pavilion maltez și având un armator ucrainean, a fost lovită de drone în largul coastei bulgare.

Toți cei 15 membri ai echipajului au fost evacuați, iar cinci dintre aceștia au primit îngrijiri medicale pentru răni ușoare.

O a doua navă, HS Dignity, s-a scufundat după un atac comis în apropiere de Krapets.

Unsprezece membri ai echipajului au fost dați dispăruți, iar operațiunile de căutare și salvare continuă.

Totodată, pe 15 octombrie, două nave au luat foc în apropiere de Sulina. Președintele Nicușor Dan a confirmat că acestea au fost lovite de drone aeriene.

Una dintre nave, aflată la 14 mile marine de Sulina, a cerut ajutorul autorităților române. La bord se aflau 12 marinari, dintre care șapte sunt dați dispăruți. Cinci membri ai echipajului au fost preluați de un elicopter Black Hawk și transportați la spital pentru investigații medicale, unul dintre ei având arsuri la nivelul scalpului, iar altul o ușoară intoxicație cu fum.

Salvatorii români continuă operațiunile de căutare și salvare.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult