Oamenii integrării europene: 400 de funcționari publici și reprezentanți ai societății civile, premiați
Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană inclusiv datorită funcționarilor publici care au o misiune riguroasă: trebuie să adapteze întreaga legislație națională la normele europene. Patru sute de angajați din ministere, agenții, precum și reprezentanți ai societății civile au fost compensați cu diplome pentru efortul pe care l-au depus. Pe lângă asta, au avut parte de o discuție informală cu comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos.

Michelle Iliev și colegii săi de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării coordonează activitățile aferente Capitolului 10 de negocieri - „Societatea informațională și mass-media”. Acesta vizează domenii precum securitatea cibernetică, inteligența artificială și guvernanța datelor.
„Noi suntem pregătiți să fim printre primii care închid capitolul înainte de procesul de aderare, ne-am propus acest scop până la sfârșitul acestui an, cel mult până în luna martie 2027. Vreau să le mulțumesc atât colegilor de la Biroul pentru Integrare Europeană, cât și comisarei Kos pentru apreciere și echipei ministerului care lucrează zi și noapte pentru ca acest parcurs să continue”, a spus Michelle Iliev, secretar de stat pentru digitalizare.
Adriana Cazacu-Țigaie este membră a echipei responsabile de alinierea sistemul educațional din Republica Moldova la standardele europene.
„În spatele acestei diplome stă o muncă enormă, o muncă colosală. În primul rând, ne referim la contribuția colegilor noștri din instituțiile de cercetare, din instituțiile de învățământ superior. Nu este doar rezultatul unei echipe, este rezultatul tuturor oamenilor care activează în aceste domenii”, susține Adriana Cazacu-Țigaie, secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării.

Un număr de 400 de funcționari publici au primit diplome, în cadrul evenimentului desfășurat sub genericul „Oamenii integrării europene”.
„Avem foarte, foarte mulți oameni pe care eu îi numesc invizibili, dar care fac munca integrării europene. Roadele pe care le vedem apreciate la Bruxelles sunt exclusiv efortul și munca depusă de ei”, a subliniat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Procesul de aderare la Uniunea Europeană presupune discuții tehnice, uneori complicate și riguroase. Astăzi, însă, funcționarii publici au lăsat deoparte formalitățile și au participat la o discuție informală cu Marta Kos, comisara europeană pentru Extindere. Întâlnirea a fost moderată de interpretul Satoshi, care anul trecut a reprezentat Republica Moldova la Eurovision.

„- Și pentru comisară o întrebare foarte importantă: știți cuvintele cântecului „Viva, Moldova”? - „Mi casa es su casa”, sunt unele din cuvinte. Restul spune-le tu, tu știi textul. Poți spune textul în felul tău. - Viva, Moldova! Aloha! Adio, vida loca! Soroca, Europa, Palma de Mallorca! Saluti a tutti, Moldova is on duty. E una! E nova, Republica Moldova”.
„Viva, Moldova! Aloha! Adio, vida loca! Soroca - Europa - Palma de Mallorca! Saluti a tutti - Moldova is on duty! E una! E nova: Welcome To Moldova!”

Potrivit Programului Național de Aderare pentru perioada 2025-2029, țara noastră trebuie să transpună peste 3.100 de acte europene în legislația națională. Un rol important în acest proces le revine funcționarilor publici, responsabili de elaborarea modificărilor legislative, coordonarea reformelor și aplicarea noilor prevederi.
CITIȚI ȘI: