Absolvenții promoției 1965 a Școlii-internat din Strășeni: Școala care altădată era plină de viață merită să fie readusă în beneficiul tinerei generații
Au devenit profesioniști în diferite domenii, oameni respectați și admirați datorită pedagogilor de la Școala-internat din Strășeni. Despre asta au relatat pentru Moldova 1 absolvenții promoției anului 1965, prezenți la tradiționala întâlnire, care a avut loc în curtea instituției. Dincolo de emoțiile revederii, foștii absolvenți și-au exprimat regretul că, de patru ani, școala care altădată era plină de viață și frumusețe se află acum în paragină.