O grădiniță nouă a fost deschisă la Sângera. Costul proiectului se ridică la aproape 55 de milioane de lei
Bucurie mare pentru locuitorii din orașul Sângera, municipiul Chișinău, care, de luni, își vor duce copiii la grădinița recent construită în localitate. Anterior, ei erau nevoiți fie să-și țină copiii acasă, fie să-i ducă la grădinițele din satele vecine ori la cele din Chișinău, deoarece grădinița veche din Sângera este arhiplină. Administrația noii grădinițe spune că, în mai puțin de două săptămâni, peste 200 de locuri din cele peste 300 disponibile au fost ocupate.