20 de percheziții efectuate în Chișinău și alte șase raioane; două persoane, reținute pentru corupție electorală
Peste 20 de percheziții au fost efectuare de oamenii legii joi, 31 octombrie, în municipiul Chișinău și în raioanele Ocnița, Strășeni, Ialoveni, Florești, Sângerei și Ștefan Vodă, ca parte a unei investigații privind finanțarea ilegală și coruperea electorală. În urma acestor acțiuni, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, anunță Poliția.
Bogdan Nigai
Stoianoglo respinge acuzațiile de corupere electorală: „Sunt un om al legii, nu am cumpărat voturi”
Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care candidează la funcția de președinte al Republicii Moldova, susține că nu a recurs niciodată la cumpărarea voturilor în favoarea sa. Chiar și așa, candidatul susținut de socialiști nu a condamnat public tentativele de fraudare a alegerilor prin cumpărarea voturilor și nici nu a comentat acuzațiile potrivit cărora campania sa ar fi susținută de oligarhul Ilan Șor, condamnat în dosarul „Frauda bancară”.
Daniela Savin
Prin votul de la referendum cetățenii R. Moldova au reușit să influențeze direct viitorul constituțional al țării, susțin experții
Prin votul dat la referendumul din 20 octombrie cetățenii Republicii Moldova au reușit să influențeze direct viitorul constituțional al țării. Acest precedent deschide calea pentru viitoare referendumuri. Totuși, bătălia cea mare abia începe. Opinii în acest sens au fost exprimate în cadrul emisiunii „În Context".
Expert în așteptarea deciziei CC: Cel mai probabil referendumul va fi validat
Ingerința menționată de Partidul Comuniștilor se referă la participarea semnificativă a diasporei la referendum, iar Curtea Constituțională (CC) nu a acceptat aceste probe, afirmă Andrei Curăraru, expert în politici publice și securitate la Organizația WatchDog. Într-un interviu acordat postului Moldova 1, analistul anticipează că plebiscitul pentru modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană va fi validat.
Alegerile prezidențiale // Ordinea publică și libertatea de circulație, priorități în Zona de Securitate
Măsurile pentru menținerea ordinii publice și asigurarea libertății de circulație în Zona de Securitate au fost discutate în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control, desfășurată la Bender pe 31 octombrie 2024. Comandamentul Militar Întrunit a prezentat un raport privind situația din zonă pentru săptămâna precedentă, evidențiind o atmosferă de calm și stabilitate.
Scenariile iDATA pentru turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova
iDATA prezintă trei scenarii pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, în care Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se confruntă într-o competiție strânsă. Sondajul, realizat în octombrie curent, subliniază că rezultatul final ar putea fi influențat semnificativ de prezența la vot a diasporei, dar și de mobilizarea alegătorilor pe teritoriul național. De la un scenariu „puțin probabil” până la unul „cel mai probabil”, fiecare variantă explorează cum pot varia preferințele electoratului și impactul lor asupra rezultatelor finale.
Eureporter: Campania prezidențială a lui Stoianoglo ar fi coordonată și finanțată de Kremlin. PSRM respinge acuzațiile drept „fabricate”
Campania lui Alexandr Stoianoglo, fostul procuror general al Republicii Moldova și candidat la președinție, ar fi coordonată și finanțată în secret de Kremlin, potrivit unui articol publicat de Eureporter. Dezvăluirile, bazate pe înregistrări audio apărute pe lubyankaleaks.org, implică Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și arată o presupusă colaborare între un membru al acestui partid și un fost agent FSB. În replică, PSRM cataloghează înregistrările drept „fabricate” și consideră acuzațiile o tentativă de discreditare orchestrată de guvernare și echipa Maiei Sandu.
Cum a fost fraudat referendumul. Rețeaua lui Șor, de partea lui Stoianoglo. În slujba Moscovei (II): o nouă investigație ZdG sub acoperire
„Ziarul de Gardă” a pătruns din nou în rețeaua lui Ilan Șor. Timp de trei luni, a documentat din interior, cu ajutorul unei camere ascunse… Da, ați intuit bine! Măriuța Nistor nu a fost singura jurnalistă de la „Ziarul de Gardă” care s-a infiltrat printre oamenii lui Șor. Ea a fost dată afară din „partid” după publicarea investigației, dar Natalia Zaharescu a rămas cu ochii pe ei. Ea a pătruns în alt grup al acestei rețele, fiind racolată ca „activistă” sub numele de cod „Irina Zahar”.
LIVE TEXT // Rezultatele referendumului – validate. Curtea Constituțională dă undă verde pentru modificarea Constituției
(ACTUALIZARE 17:15) Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie. Astfel, Înalta Curte a dat undă verde pentru modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Decizia a fost luată pe 31 octombrie, după peste două ore de deliberări. Magistrații Sergiu Țurcan și Vladimir Țurcan au exprimat două opinii separate, a anunțat președinta CC Domnica Manole.
Atenție, moldoveni din diasporă: astăzi expiră termenul pentru recepționarea voturilor prin corespondență în turul II al alegerilor
Astăzi este ultima zi pentru recepționarea voturilor prin corespondență pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care se va desfășura pe data de 3 noiembrie. Această opțiune de vot este testată în șase țări, inclusiv SUA și Canada. Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că, dacă acest sistem se va dovedi eficient, ar putea fi aplicat și la alegerile viitoare.
Socialiștii contestă rezultatele referendumului înainte de verdictul Curții Constituționale
Partidul Socialiștilor nu recunoaște rezultatele referendumului republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Formațiunea politică califică plebiscitul din 20 octombrie drept „ilegal” și susține că ar încălca „grav” legea supremă a țării, Codul electoral și recomandările Comisiei de la Veneția. O declarație în acest sens a fost emisă pe 30 octombrie, în ajunul deciziei Curții Constituționale (CC), care se reunește joi în ședință pentru a examina rezultatele referendumului. Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rodica Sîrbu, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” că autoritatea electorală nu comentează declarațiile politice.
Cum vor vota elevii și studenții în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale. Precizările CEC
Studenții și elevii cu drept de vot, care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință temporară în localitatea unde își fac studiile, pot vota în cadrul turului II al scrutinului prezidențial din 3 noiembrie la orice secție de votare deschisă în această localitate, anunță într-un comunicat Comisia Electorală Centrală.