Noul ministru rus al Apărării, sub lupa centrului „Dossier”. Moldova 1, în discuții cu autorul investigației
Centrul „Dossier” a publicat o investigație despre noul ministru rus al Apărării, Andrei Belousov. Jurnaliștii au obținut acces la arhiva de e-mailuri a oficialului și au discutat cu surse apropiate acestuia. Arhiva conține atât corespondența de serviciu, cât și cea personală. În ea se regăsește inclusiv propria constituție a lui Belousov, care cuprinde rugăciuni, principii de viață și cele zece porunci biblice. Moldova 1 a discutat cu unul dintre autorii investigației, Ilya Rojdestvenski.