Pagube masive în agricultura din sudul țării. Fermierii nu văd eficiență în măsurile actuale de sprijin
Culturile de porumb în raioanele Taraclia, Cahul și Cantemir din sudul țării au fost afectate în proporție de la 70-100%, iar cele de floarea-soarelui - în proporție de 60-80%, potrivit evaluărilor făcute de cercetători științifici. În acest context, autoritățile de la Chișinău insistă în continuare ca agricultorii din sudul țării care au suferit pagube din cauza secetei și temperaturilor ridicate să obțină certificate de forță majoră, iar în baza acestora să ceară băncilor suspendarea plăților și dobânzilor. Fermierii susțin însă că acest mecanism nu este funcțional, iar singura soluție rămâne a fi introducerea stării de urgență în agricultură.