Primăria Comrat, obligată de instanță să achite 1,4 milioane de lei unei întreprinderi cooperatiste. Mărul discordiei – piața din oraș
Aproape 1,4 milioane de lei ar trebui să plătească primăria Comrat unei întreprinderi cooperatiste găgăuze sub formă de profituri pierdute. Asta după ce, în decembrie 2017, consiliul municipal a decis să nu reînnoiască contractul de închiriere și să preia gestionarea pieței centrale, care era administrată anterior de întreprindere.
Fenomen rar pe cerul Turciei: Un nor masiv a plutit deasupra orașului Bursa
Un nor masiv, în formă de OZN, a plutit deasupra orașului Bursa din Turcia. Acesta s-a format vineri, datorită fluctuațiilor puternice ale vântului. Asemenea fenomene sunt rare și apar la răsărit, fiind iluzie optică. Specialiștii numesc norii de acest gen „lenticulari”, ei fiind asemănători undelor.
Lupte grele pentru Bahmut și Soledar: Autoritățile, îngrijorate de pierderile mari
Războiul din Ucraina continuă, iar cele mai sângeroase lupte se dau acum pentru Bahmut, după ce mercenarii din grupul Wagner și-au consolidat forțele în Soledar. Rușii au lansat un atac cu rachete și asupra orașului Kosteantînivka. Trei oameni au murit și patru au fost răniți, iar o grădiniță și o instituție de învățământ superior au fost avariate. Potrivit șefului Statului Major al Statelor Unite, Mark Milley, de la începutul invaziei în Ucraina, peste 100 de mii de soldați ruși și-au pierdut viața.
Actele de studii de orice tip vor putea fi disponibile și în format electronic
În curând, actele de studii de orice tip vor putea fi disponibile și în format electronic, cu aceeași valoare juridică, potrivit Planului Guvernului pentru anul 2023, supus recent consultărilor publice. La fel, în domeniul educației, autoritățile competente lucrează și la crearea unui centru de predare și învățare la distanță în cazul școlilor care duc lipsă de anumiți profesori.
Viorica Rusica
Compensații mai mari pentru zeci de mii de cetățeni din sudul țării. Categoriile de beneficiari care pot solicita ajutor financiar
Pensionarii, dar și alte șapte categorii de beneficiari din sudul țării vor beneficia de compensații mai mari pentru perioada rece. Cuantumul compensațiilor a fost majorat de la 200 la 700 de lei. Totodată, din bugetul autonomiei găgăuze vor primi suport financiar și persoanele care nu au dreptul să primească ajutor de la bugetul de stat. Potrivit autorităților de la Comrat, peste 40 mii de familii așteaptă ajutor, după ce au depus cerere pentru compensații.
Ucraina își ia rămas bun de la victimele accidentului aviatic de la Brovari
La Kiev, oamenii și-au luat rămas bun de la ministrul de Interne Denis Monastîrski și de la alți angajați ai ministerului care au murit într-un accident de elicopter în Brovari. Tot astăzi, au fost conduse pe ultimul drum fetița Milana și mama ei Elena, care la fel au decedat în urma prăbușirii aparatului de zbor pe terenul grădiniței, unde se aflau cele două.
Urmărire cu împușcături pe un drum din raionul Ialoveni
Urmărire nocturnă ca în filmele de acțiune pe un drum din raionul Ialoveni. Într-un final, mașina condusă de un șofer beat criță a fost blocată de către polițiști, după ce au aplicat arma din dotare. S-a întâmplat noaptea trecută pe drumul Ialoveni - Costești.
Zeci de bătrâni vor primi, din februarie, prânzuri calde. O nouă cantină socială își va deschide ușile la Răzeni
Angajează la muncă persoane cu dizabilități și pregătesc prânzuri calde pentru refugiați, bătrânii singuratici din satul Răzeni, Ialoveni, și din localitățile învecinate. Sunt meritele pentru care a fost premiată cu o diplomă din partea Guvernului administrația unei întreprinderi sociale din această localitate. Este o muncă pe care oamenii de aici o fac de mai bine de 10 ani și care poate servi ca exemplu, a notat prim-ministra Natalia Gavrilița, care a vizitat întreprinderea
Artiști plastici din Republica Moldova, premiați la prima expoziție-concurs de artă contemporană a anului 2023
Cele mai valoroase lucrări ale artiștilor plastici au fost apreciate cu premii, aplauzele colegilor și admiratorilor de frumos la primul eveniment expozițional al anului 2023, organizat tradițional de Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova cu prilejul Zilei Naționale a Culturii.
Crimă la beție, la Ialoveni: Suspecții riscă detenție pe viață
Doi bărbați cu vârstele de 32 și, respectiv, 38 de ani din localitatea Puhoi, raionul Ialoveni, au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți că ar fi omorât un consătean. Potrivit Poliției, tragedia a avut loc noaptea trecută, după ce victima, împreună cu suspecții, au consumat băuturi alcoolice.
Ecaterina Arvintii
Damașcan, un nou gol la FC Voluntari
A marcat, însă echipa sa a pierdut în deplasare cu 1-2. Vitalie Damașcan a înscris pentru FC Voluntari, în partida cu Universitatea Cluj din etapa a 22-a a Superligii românești de fotbal. Internaționalul moldovean a egalat în minutul 62 după ce gazdele au deschis scorul în minutul 37.
Dmitri Ciolacu
Securitatea antiincendiară în Portul Giurgiulești, asigurată de pompieri. Cinci autospeciale – la fața locului
Angajații IGSU din sudul țării continuă misiunea de asigurare a securității antiincendiare în Portul Internațional Liber Giurgiulești, după ce pe data de 20 ianuarie un rezervor cu granule de șrot de floarea soarelui a luat foc.