Social

Comisia Unificată de Control: Chișinăul a cerut eliminarea posturilor ilegale ale structurilor de forță neconstituționale

Comisia Unificată de Control s-a convocat, după ce guvernul a protestat împotriva exercițiilor militare rusești la posturile misiunii de pacificare. Delegația Republicii Moldova a cerut lichidarea punctelor de control instalate ilegal de regimul secesionist.

Membrii Comisiei Unificate de Control au avut joi o reuniune la Bender. Reprezentanții Chișinăului au insistat pe eliminarea posturilor ilegale ale structurilor de forță neconstituționale, pentru că împiedică libera circulație a cetățenilor și încalcă regimul zonei de securitate.

În același timp, delegația Guvernului a atras atenția că exercițiile desfășurate de contingentul rus de pacificatori nu respectă documentele misiunii mixte de menținere a păcii pe râul Nistru și nu au fost coordonate în cadrul comisiei.

Referitor la cererea regimului de la Tiraspol de a institui un nou post pentru misiunea de pacificare, delegația Republicii Moldova a explicat clar că acest lucru este imposibil, o asemenea propunere a fost respinsă încă în 2012.

Vicepremierul Serebrian a anunțat ieri la ședința de guvern că scopul exercițiilor a fost să genereze panică și neliniște socială. În zona de securitate de-a lungul Nistrului, operează 15 posturi ale misiunii mixte de pacificare, din care fac parte contingentele militare ale Rusiei și Republicii Moldova, și paramilitarii secesioniști, dar și observatori ucraineni.

Acum două zile, trupele ruse au simulat respingerea unor atacuri asupra punctelor de control. Anterior, guvernul a solicitat la ONU retragerea necondiționată a armatei ruse și transformarea misiunii de pacificare din militară în civilă. În același timp, Consiliul Europei consideră Transnistria regiune aflată sub ocupație. Rusia s-a angajat acum 25 de ani să-și evacueze munițiile și armata din estul Republicii Moldova.

Citește mai mult