Social

Absolvenții din țară s-au familiarizat cu ofertele universităților. Autoritățile îndeamnă tinerii să aleagă domeniul pedagogiei

Peste trei mii de absolvenți din toată țara au fost familiarizați cu cele mai atractive oferte din învățământul superior, în special în domeniul pedagogic. Treisprezece universități din Republica Moldova și-au prezentat astăzi oportunitățile pentru cei care în acest an vor absolvi liceul. La eveniment au participat ministrul Educației, Dan Perciun, și prim-ministrul Dorin Recean, iar scopul acestuia a fost să-i motiveze pe tineri să aleagă o carieră în domeniul pedagogic, în contextul în care, în țară se atestă un deficit mare de cadre didactice.

Crina Lupu va absolvi în acest an Liceul Teoretic „Minerva” din capitală. Tânăra spune că a decis deja că vrea să fie pedagog și că va aplica la Universitatea de Stat „Ion Creangă”.

„Astăzi, am aflat că am posibilitatea să fiu psiholog-pedagog. Mie îmi place să vorbesc și să am un contact cu copiii. Deși inițial nu voiam anume în direcția pedagog pentru că bunica mea a fost și ea îmi spunea mereu că trebuie să ai foarte multă răbdare, iar eu sunt foarte vulcanică. Deci, cred că meseria de psiholog va putea să mă ajute să-mi stabilizez emoțiile, iar eu, la rândul meu, să ajut copiii și oamenii să se simtă mai bine”, a spus eleva.

Iar Constantin Botezatu este elev în anul patru la Colegiul „Alexei Mateevici". După absolvire, el va fi învățător de clasele primare. Tânărul povestește că deși este o meserie cu multe provocări, este în același timp una nobilă care îți oferă multe oportunități.

„M-a motivat o profesoară din localitatea mea de baștină, doamna Rodica Musteață. Ea m-a motivat și mi-a trezit dragostea față de copii, iar eu am înțeles că copiii sunt cei care ne luminează și motivează. Eu în fiecare zi când predau o lecție, captez multe emoții de la copii, iar asta mă motivează în fiecare zi”, a relatat Constantin.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pentru a atrage tinerii să aplice la o facultate cu profil pedagogic, bursele oferite în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă" au fost dublate în acest an. Totodată, ministerul își propune și alte măsuri pentru a face mai atractiv acest domeniu.

„Indemnizația pentru încadrare după absolvire este de 200 de mii de lei. Și încă câte 5 mii de euro la un an distanță după ce vă angajați în școală și încă 5 mii de la primele șase luni. Și noi vom continua să facem eforturi ca să crească și condițiile de studii, de asta și investim în această rețea de 35 de școli-model, astfel ca condițiile din aceste școli, iar ulterior și din altele să se ridice la nivelul așteptărilor voastre”, a declarat Dan Perciun.

La eveniment a participat și prim-ministrul Dorin Recean care i-a încurajat pe tinerii absolvenți să îmbrățișeze o profesie în domeniul pedagogic.

„Guvernul acordă multă prioritate, de asta și avem acele programe de încurajare: acei 200 de mii de lei pe care îi oferim ca alocație unică pentru învățători, dar și creșterea cu 15 la sută a salariilor. Chiar dacă încă este insuficient, este doar un început”, a menționat Dorin Recean.

Recent, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că în Republica Moldova este un deficit de șapte mii de cadre didactice. Potrivit lui, pentru a crește atractivitatea profesiei de dascăl, Guvernul își propune să ofere profesorilor cursuri de formare, să reducă din birocrația școlară și să le majoreze salariile. Dan Perciun a mai declarat anterior că pentru anul 2025 este examinat scenariul majorării lefurilor cadrelor didactice, însă deocamdată nu se știe cu cât. Ministerul Educației și Cercetării și-a propus și modernizarea rețelei de școli din țară. În acest sens au fost selectate 35 de instituții de învățământ din centrele raionale, în care vor fi făcute investiții, astfel încât acestea să devină școli-model.

Citește mai mult