Politic

Zelenski: Ucraina contează pe sprijinul Vaticanului. Papa Leon al XIV-lea, invitat într-o vizită la Kiev

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea într-o vizită apostolică la Kiev, afirmând că un asemenea gest ar aduce speranță poporului ucrainean, aflat în al patrulea an de rezistență în fața agresiunii ruse. Declarația a fost făcută după prima conversație a liderului ucrainean cu noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea. Zelenski a descris discuția ca fiind „foarte caldă și cu adevărat substanțială”.

Apreciem profund cuvintele Sanctității Sale despre necesitatea obținerii unei păci drepte și durabile pentru țara noastră și despre eliberarea prizonierilor”, a subliniat Zelenski.

Acesta i-a cerut Papei Leon al XIV-lea sprijinul Vaticanului în procesul de repatriere a miilor de copii ucraineni deportați în Rusia și l-a informat despre acordurile încheiate de Ucraina cu partenerii internaționali privind o încetare a focului timp de 30 de zile. De asemenea, Zelenski și-a reafirmat disponibilitatea pentru negocieri cu Rusia „în orice format”.

Ucraina dorește să pună capăt acestui război și face tot posibilul în acest sens. Așteptăm pași corespunzători din partea Rusiei”, a adăugat el.

Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit cu jurnaliști din întreaga lume

Precizăm că, tot luni, Papa Leon al XIV-lea a avut prima sa audiență oficială, primindu-i în Vatican pe reprezentanții presei internaționale. El le-a mulțumit jurnaliștilor din întreaga lume pentru munca lor în slujba păcii și a drepturilor omului, exprimându-și solidaritatea cu cei care sunt privați de libertate „pentru că spun adevărul și informează publicul”.

Suveranul Pontif a lăudat curajul celor care relatează din zonele de conflict, subliniind că „doar oamenii informați pot lua decizii libere”.

În aplauzele a câteva mii de jurnaliști, Papa i-a îndemnat să apere „darul prețios al libertății de exprimare și al libertății presei”. El a făcut apel la o comunicare „orientată spre pace”, lipsită de ură, rivalitate și spirit de confruntare.

Robert Francis Prevost a fost ales Papă la începutul lunii mai, după moartea predecesorului său, Papa Francisc, și a luat numele de Leon al XIV-lea. Ceremonia de întronizare a Suveranului Pontif american, în vârstă de 67 de ani și cu origini peruane, este programată pentru 18 mai.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult