Alegeri anticipate în Coreea de Sud: Lee Jae-myung este noul președinte

Candidatul opoziției liberale din Partidul Democrat „Toburo”, Lee Jae-myung, a câștigat alegerile prezidențiale anticipate din Coreea de Sud. Potrivit Comisiei Electorale Naționale din Seul, care a anunțat rezultatele miercuri dimineață, 4 iunie, după numărarea a 96,74% dintre buletinele de vot, Lee Jae-myung a obținut sprijinul a 49,2% dintre alegători, scrie DW.
Principalul său contracandidat, Kim Moon-soo, din partea conservatorului partid „Puterea Poporului”, a fost votat de 41,4% dintre cetățeni și și-a recunoscut înfrângerea. „Accept cu umilință decizia poporului”, a declarat el jurnaliștilor și l-a felicitat pe câștigător.
După ce Comisia Electorală Națională va confirma rezultatul oficial, Lee Jae-myung va prelua funcția de președinte. Potrivit agenției AFP, cel mai probabil acest lucru se va întâmpla deja în dimineața zilei de 4 iunie. Prezența la urne a fost de 79,4%, cea mai ridicată din 1997 încoace.
Alegeri anticipate după demiterea lui Yoon Suk-yeol
Alegerile prezidențiale anticipate au avut loc în urma suspendării din funcție, la sfârșitul anului 2024, a fostului președinte Yoon Suk-yeol. Pe 3 decembrie, pe fondul unor dispute bugetare, acesta a declarat în mod neașteptat stare de asediu în țară, justificând măsura prin „activități antiguvrenamentale” ale opoziției. Parlamentul a refuzat însă să aprobe decizia, iar a doua zi dimineață Yoon a fost nevoit să o anuleze.
Ulterior, președintelui i s-a aplicat procedura de impeachment, iar funcția de președinte interimar a fost preluată de prim-ministrul Han Duck-soo. Totuși, la 27 decembrie, și acesta a fost demis de parlament, motivul fiind refuzul său de a numi alți trei judecători la Curtea Constituțională, necesari pentru a valida definitiv demiterea lui Yoon. În urma acestei situații, atribuțiile de șef al statului au fost preluate temporar de vicepremierul și ministrul finanțelor, Choi Sang-mok.
Fostul președinte Yoon este în prezent vizat de o anchetă privind acuzațiile de conducere a unei tentative de lovitură de stat și abuz de putere.
La alegerile prezidențiale precedente din 2022, Lee Jae-myung pierduse în fața lui Yoon cu un scor foarte strâns, diferența fiind mai mică de un punct procentual, amintește agenția Yonhap.