O nouă informație falsă lansată în spațiul public: cetățenii nu sunt chemați, „pe bani”, la un miting de susținere a summitului R. Moldova – UE

Cetățenii R. Moldova nu sunt invitați la un presupus miting de susținere a summitului R. Moldova - Uniunea Europeană, care urmează să aibă loc pe 4 iulie la Chișinău. Atenționarea vine de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), după ce mai multor cetățeni li s-a telefonat și li s-ar fi promis bani, dacă vin la un asemenea eveniment.
PAS arată într-un mesaj că, prin intermediul unor apeluri-robot, oamenii sunt invitați la sediul partidului.
Formațiunea acuză faptul că în spatele acestei dezinformări ar sta gruparea afiliată condamnatului Ilan Șor.
„Este un fals grosolan! PAS nu a organizat niciodată proteste sau adunări contra plată, spre deosebire de acest partid, scos în afara legii. Rugăm cetățenii să fie vigilenți și să raporteze astfel de cazuri la poliție”, se arată în mesajul PAS.
Amintm că The Insider a scris recent că rețeaua de dezinformare pro-Kremlin „Matrioșka” a lansat o nouă campanie masivă de atacuri informaționale împotriva președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, chiar înaintea summitului Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va avea loc pe 4 iulie la Chișinău.
Experții consideră că rețeaua de dezinformare pro-Kremlin „Matrioșka” urmărește să submineze sprijinul occidental pentru Republica Moldova, să întărească discursurile eurosceptice și să încetinească artificial integrarea europeană a țării.
Autor: Valeria Cîrjeu, stagiară