Social

Moldova Youth Forum 2025: peste 400 de participanți activi în comunitățile lor

Peste 400 de tineri cu vârste între 18 și 30 de ani din toată țara au participat recent la Moldova Youth Forum. Ajuns la a patra ediție, este una dintre cele mai importante platforme naționale dedicată tinerilor implicați activ în comunitățile lor. Aceștia au participat la discuții tematice și ateliere axate pe diverse subiecte, printre care participarea civică, educația, integrarea europeană și combaterea dezinformării.

„Suntem șapte persoane de la Cahul, avem așteptări de la acest forum pentru că aici sunt 500 de tineri cu idei diferite, tineri care au viziuni și își doresc un viitor prosper în Republica Moldova în contextul care Moldova aderă la Uniunea Europeană”.

„Considerăm că tinerii sunt importanți și ceea ce noi ne dorim contează pentru țara noastră și noi vrem să fim auziți de alte persoane”.

La eveniment, unele asociații obștești au prezentat mai multe inițiative.

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a organizat o simulare a procesului de vot. Mai mulți tineri au adus cu ei buletinele de vot și ștampila pentru a reproduce procesul electoral. Scopul inițiativei este de a încuraja tinerii să participe activ la vot.

„O campanie pe care am dezvoltat-o. Deja al treilea an de când promovăm votul în rândul tinerilor, indiferent de preferințele politice noi susținem prezența tinerilor la vot”, a menționat Vasile Cocîrla, membru de board al CNTM.

„Descoperim, sprijinim și contribuim la crearea noilor voci de conținut prin regiuni pentru a nu ne focusa doar pe Chișinău, dar a avea creatori de conținut pentru toată Republica Moldova”, spune Mihaela Mihai, asistentă de proiect.

„Au fost foarte multe aplicații a doritorilor să participe la Moldova Youth Forum. Din păcate noi am avut capacitatea doar pentru 500 de tineri. Criteriile de selecție au fost activismul și implicarea tinerilor în viața socială a Republicii Moldova”, subliniază Alexandru Demianenco, unul dintre organizatorii forumului.

Tinerii au avut ocazia să interacționeze cu șefa statului în cadrul panelului intitulat „Leadership pentru o Moldovă Modernă”. Iar la alte paneluri au abordat teme precum viitorul educației în Republica Moldova, riscuri regionale și reziliența democratică, economie și viitorul digital. Moldova Youth Forum a ajuns la cea de-a patra ediție, astfel de evenimente începând cu anul 2022 au mai avut loc la Chișinău, Comrat și Bălți.

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult