Maia Sandu, mesaj pentru diasporă: „Alegerile pe care le facem acum vor decide dacă R. Moldova va fi parte a UE”

Cetățenii R. Moldova, indiferent unde se află, pot avea un rol decisiv în luarea deciziilor cruciale pentru viitorul statului nostru, le-a transmis președinta Maia Sandu participanților la Summitul Moldovenilor Activi din Diasporă, care a avut loc în perioada 12 - 13 septembrie la Potsdam, Germania.

Evenimentul a găzduit reprezentanți ai diasporei din mai multe state, precum și ai societății civile din R. Moldova.
Șefa statului a precizat că cetățenii trebuie să dea dovadă, în contextul actual, de conștientizare, integritate și curaj.
„Alegerile pe care le facem acum vor decide dacă vom reuși să construim o țară puternică, unită și respectată în lume — o Moldovă care, într-un viitor apropiat, va fi parte a Uniunii Europene”, a punctat Maia Sandu.
Președinta a adăugat că unitatea și implicarea cetățenilor, indiferent unde se află, în procesul de construcție a unui viitor european pentru Republica Moldova sunt extrem de importante.
„Familiile nu stau mereu sub același acoperiș, dar rămân familii — la fel și noi, moldovenii. Oriunde ne poartă drumurile, rămânem uniți prin legătura cu Moldova și prin dorința de a o vedea pașnică, liberă și prosperă”, a declarat Maia Sandu.

Menționăm că președinta Maia Sandu a efectuat, în această săptămână, vizite în mai multe state din Uniunea Europeană. La începutul săptămânii, șefa statului a ținut un discurs în Parlamentul European, unde a vorbit despre interferențele Federației Ruse în alegerile din R. Moldova și despre eforturile statului nostru de a contracara propaganda și dezinformările venite dinspre Moscova.
Ulterior, Maia Sandu a vizitat Italia, unde s-a întâlnit cu prim-ministra Giorgia Meloni și președintele Senatului Italiei, Ignazio La Russa. De asemenea, președinta a fost primită de Papa Leon al XIV-lea în Palatul Apostolic din Cetatea Vaticanului.
CITIȚI ȘI: