Externe

Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului cere forțelor de securitate să „se alăture națiunii”

Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, a transmis un mesaj public în care afirmă că „momente decisive” se află în fața poporului iranian și că regimul Republicii Islamice „se prăbușește”.

„Asistența pe care președintele Statelor Unite a promis-o poporului curajos al Iranului a sosit acum. Aceasta este o intervenție umanitară, iar ținta ei este Republica Islamică, aparatul său de represiune și mecanismul său de ucidere — nu țara și marea națiune a Iranului”, a declarat Pahlavi.

El a subliniat că, în opinia sa, victoria finală nu va veni din exterior: „În pofida sosirii acestui ajutor, victoria finală va fi obținută de noi. Noi, poporul Iranului, vom duce la capăt această misiune în această bătălie finală. Se apropie momentul de a reveni în stradă”.

Mesaj către forțele armate

Reza Pahlavi s-a adresat direct militarilor și forțelor de ordine din Iran, îndemnându-i să nu mai susțină actuala conducere de la Teheran.

„Ați depus jurământ să apărați Iranul și națiunea iraniană, nu Republica Islamică și liderii ei. Datoria voastră este să apărați poporul, nu un regim care a luat patria noastră ostatică prin represiune și crimă. Alăturați-vă națiunii”, a spus el, avertizând că, în caz contrar, „vă veți scufunda odată cu nava lui Khamenei și cu regimul său aflat în colaps”.

În același mesaj, Pahlavi i-a cerut președintelui SUA „cea mai mare prudență posibilă pentru a proteja viețile civililor”, afirmând că „poporul Iranului este aliatul natural al lumii libere”.

Totodată, el le-a cerut iranienilor „să rămână în case, să rămână calmi și în siguranță”, dar să fie „pregătiți să revină în stradă pentru acțiunea finală la momentul potrivit”.

„Suntem foarte aproape de victoria finală. Sper să fiu alături de voi cât mai curând pentru ca, împreună, să recâștigăm Iranul și să îl reconstruim”, a afirmat acesta.

Reza Pahlavi este fiul fostului șah Mohammad Reza Pahlavi, înlăturat de la putere în urma Revoluției Islamice din 1979. După abolirea monarhiei, familia regală a părăsit Iranul, iar Pahlavi trăiește în exil, în principal în Statele Unite.

El este una dintre cele mai vizibile figuri ale opoziției iraniene din diaspora. Deși este asociat cu ideea restaurării monarhiei, în declarațiile publice din ultimii ani a susținut organizarea unui referendum prin care poporul iranian să decidă forma de guvernământ.

Reza Pahlavi nu deține o funcție oficială și nu este recunoscut de vreun stat ca lider al Iranului, însă rămâne o voce influentă în rândul opoziției externe față de regimul de la Teheran.

CITIȚI ȘI:

Doina Bejenaru

Doina Bejenaru

Autor

Citește mai mult