Aderare UE

Parlamentari din șapte state semnează la Chișinău o Declarație de accelerare a parcursului european

O declarație comună, care reafirmă sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova, a fost semnată la Chișinău, în marja vizitei oficiale a delegațiilor parlamentare din șapte state europene. Documentul apreciază determinarea și reziliența Republicii Moldova în menținerea ritmului reformelor, în pofida unor presiuni externe fără precedent.

Președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, a declarat luni, la o conferință de presă, că prin declarația semnată, partenerii din parlamentele Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Suediei, Finlandei, Poloniei și Germaniei reafirmă sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova și salută progresele semnificative în procesul de aderare la Uniunea Europeană, precum și eforturile autorităților de a implementa reforme și de a alinia legislația la acquis-ul comunitar.

„Este o declarație care solicită statelor membre și Uniunii Europene să ia măsurile necesare pentru a deschide negocierile formale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe toate clusterele, astfel încât procesul de aderare să continue și să fie accelerat în perioada următoare, pentru a menține dinamica pe care am înregistrat-o în perioada recentă”, a subliniat Marcel Spatari.

Angajamente pentru o Uniune Europeană mai mare și mai puternică

Președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Europene din Estonia, Peeter Tali, a evidențiat „progresele impresionante” ale Republicii Moldova pe calea integrării europene.

„Pot să spun acest lucru cu certitudine. Vedem un angajament foarte puternic din partea dumneavoastră. Am menționat că cetățenii dumneavoastră, în cadrul a trei exerciții electorale, în pofida ingerințelor ruse, au ales să păstreze calea europeană. Aceasta este voința țării dumneavoastră, voința cetățenilor dumneavoastră. Observăm această dedicare impresionantă în privința procesului de integrare. Estonia sprijină pe deplin integrarea europeană a Republicii Moldova și vrem să vă împărtășim din experiența noastră”, a subliniat parlamentarul estonian.

Peeter Tali a adăugat că Estonia încurajează „prietenii europeni” să susțină procesul de integrare al Republicii Moldova, precum și al Ucrainei. În contextul alegerilor parlamentare din Ungaria, care vor avea loc în aprilie, se fac eforturi pentru planuri alternative menite să înlăture orice obstacol în calea extinderii Uniunii Europene.

„Mai exact, mă refer la această abordare a lui Victor Orbán de a înainta veto pe orice inițiativă referitoare la sprijinirea Ucrainei și extinderea Uniunii Europene. Deci, ideea principală a discuțiilor noastre și a declarației semnate este că vrem o Uniune Europeană mai mare și mai puternică”, a precizat Președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Europene din Estonia.

Potrivit declarației semnate, în actualul context geopolitic, aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană va contribui la consolidarea păcii, securității, stabilității și prosperității, precum și la întărirea rezilienței democratice în regiune.

Cooperare europeană și susținere reciprocă

Saara-Sofia Sirén, președinta Marelui Comitet pentru Afaceri Europene din parlamentul Finlandei, a menționat importanța cooperării în interiorul țării și cu alte state, precum și sprijinul comun al actorilor europeni pentru extinderea UE.

„Noi reprezentăm diferite țări, însă lucrăm împreună pentru a susține aceste valori europene comune în vremuri periculoase, în vremuri incerte. Considerăm că este foarte important să cooperăm pentru a păstra valorile comune. Vrem să vedem cooperare și în cadrul fiecărei țări, în parte, între parlamente și guverne”, a spus deputata finlandeză.

Erik Ottoson, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Suediei, a declarat că rolul Republicii Moldova în Europa este tot mai relevant. În eforturile de consolidare a arhitecturii europene, Suedia a încălcat o tradiție la Chișinău, fiind pentru prima oară când un membru al parlamentului suedez semnează un astfel de angajament comun.

„Oricine din străinătate care vine în Republica Moldova este impresionat de tot ceea ce ați realizat. Drumul spre aderare este evident, ireversibil. Și rolul Republicii Moldova în Europa crește și devine mai puternic pe zi ce trece. Vedem pașii pe care îi întreprindeți și este important, de asemenea, și pentru Uniunea Europeană, care se află într-un moment definitoriu al istoriei sale. Un moment în care mai multe țări caută acest spațiu al democrației și dorim să le primim în familia europeană. Vedem toate aceste eforturi și străduințe și asta ne oferă speranță, pentru că mai sunt țări care tind spre democrație, libertate, stat de drept și respectarea drepturilor omului”, a remarcat deputatul suedez.

Rolul cetățeanului în procesul de aderare

Președintele Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene din Senatul Republicii Polonia, Tomasz Grodzki, a spus că eforturile autorităților sunt importante, însă rolul definitoriu îl are cetățeanul Republicii Moldova, care în ultimele trei exerciții electorale a arătat că țara este devotată vectorului european.

„Și poți să vezi acest vector pe străzi, în investiții și în dezvoltarea țării. Am vizitat Republica Moldova de mai multe ori și pot să observ aceste schimbări, să observ ireversibilitatea acestei tendințe. Această cale de aderare nu este una ușoară, presupune negocieri și multe cerințe cărora trebuie să corespundeți”, a punctat parlamentarul polonez, menționând sprijinul plenar al țării sale pentru a accelera procesul de aderare.

Vizita delegațiilor europene la Chișinău

Reprezentanții comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Suediei, Finlandei, Poloniei și Germaniei efectuează o vizită comună în Republica Moldova în perioada 29–31 martie, la invitația președintelui Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari.

Delegația are programate întrevederi cu viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și cu ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi. De asemenea, va avea întâlniri cu studenții de la Universitatea de Stat din Moldova.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult