Politic

Experții, despre miniștrii noi propuși de premierul Tofan: „Experiența lor poate fi utilă pentru reformarea economiei”

Propunerea de numire a lui Eugen Osmochescu la conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și a fostului ministru român Claudiu Năsui la cea a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) este văzută de experți ca o oportunitate majoră pentru reforme și perspectiva europeană. Analiștii avertizează, însă, că noii miniștri vor trebui să se acomodeze rapid și să livreze soluții concrete pentru provocările din aceste sectoare.

Facebook/ Vasile Tofan
Sursa: Facebook/ Vasile Tofan

Consultantul în afaceri și politici economice Alexandru Bădărău, fost conducător al Asociației „Forța Fermierilor”, salută numirea lui Eugen Osmochescu la MAIA, afirmând că experiența sa în domeniul economic ar putea fi un avantaj pentru sectorul agricol.

Propunerea o numesc de bun augur, în sensul că dumnealui este economist, iar sectorul agricol are nevoie de asemenea specialiști în acest moment. Din ceea ce am observat eu în ultimii, chiar poate mai mult de zece ani, la Ministerul Agriculturii au fost foarte puțini sau chiar deloc specialiști din acest domeniu. De fapt, agricultura ține de domeniul economic. Ea are nevoie de calcule mai exacte, nu doar de anumite presupuneri”, a declarat Bădărău, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Expertul consideră că eficiența noului ministru va depinde în mare măsură și de echipa pe care o va avea alături. În opinia sa, una dintre prioritățile noului ministru ar trebui să fie dialogul direct cu reprezentanții tuturor sectoarelor agricole.

Domnul Osmochescu va avea nevoie și de o echipă care să îl susțină, pentru că portofoliul Agriculturii este, practic, cel mai greu din tot aparatul guvernamental. Sperăm ca dumnealui să înțeleagă aprofundat problemele cu care se confruntă sectorul și să poată asculta cel puțin propunerile care vin din partea celor din domeniu. Pentru că în agricultură, știți bine, dacă nu se intervine sau nu se face lucrarea la timp, pierzi o parte din producție sau din roadă. Deci, lucrul acesta este foarte și foarte vulnerabil. Agricultura este o ramură vulnerabilă la multipli factori externi”, a spus Alexandru Bădărău.

Venit din zona economică, Eugen Osmochescu va fi nevoit să îmbine specificul agriculturii cu presiunile economice actuale. Potrivit expertului, printre principalele provocări care îl așteaptă se numără accesul dificil al producătorilor locali la raft, practicile comerciale neloiale și monopolul pe segmentul exportului de cereale.

Având deja tangență cu Ministerul Economiei, Osmochescu o să poată, înțelegând aceste probleme, să pună presiune în interiorul echipei guvernamentale pentru a demonstra că, într-adevăr, aceste aspecte reprezintă un pericol foarte mare pentru sectorul agrar și limitează dezvoltarea producătorului local”, a subliniat Bădărău, la postul public de radio.

Experiența lui Claudiu Năsui ar putea fi utilă Republicii Moldova

Comentând propunerea de numire a deputatului român și fostului ministru al Economiei, Claudiu Năsui, la conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării de la Chișinău, analistul politic Nicolae Negru o califică drept „un pas original”. Potrivit acestuia, experiența acumulată de acesta în România ar putea fi extrem de utilă Republicii Moldova.

Este o persoană destul de cunoscută în mediul economic din România prin reformele și prin atitudinea pe care le-a manifestat și, desigur, cred că unele dintre experiențele dumnealui s-ar potrivi și în condițiile Republicii Moldova”, a declarat Nicolae Negru, pentru Teleradio-Moldova.

Analistul atrage însă atenția că o necunoscută legată de această numire este câte de bine cunoaște Năsui realitățile economice și instituționale din Republica Moldova, precum și timpul de care va avea nevoie pentru a se adapta.

Totuși, în opinia sa, experiența acestuia s-ar putea dovedi esențială pentru armonizarea legislației economice a Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene.

Cred că el va fi de folos mai cu seamă în procesul de armonizare a legislației economice din Republica Moldova cu cea din UE. Năsui cunoaște toate acestea și, desigur, unul care cunoaște este de câteva ori mai prețios decât unul care nu cunoaște”, a remarcat Nicolae Negru.

Deși experiența acumulată de Claudiu Năsui în reformarea economiei românești poate fi un atu la Chișinău, analistul avertizează că acesta ar putea întâmpina o rezistență puternică în încercarea de a reduce implicarea statului, care este mult mai accentuată în Republica Moldova. În acest sens, un factor decisiv va fi gradul în care noul ministru cunoaște realitățile economice și instituționale locale.

Problema pe care o avem noi acum este dezvoltarea economică. Aceasta voia să facă și Guvernul Munteanu, și Guvernul Tofan. Despre aceasta vorbește, înțeleg, și domnul Năsui. Înțelege această problemă: crearea unui mediu de afaceri prietenos pentru oamenii de afaceri. Adică, dezvoltarea economică fără oamenii de afaceri, fără investiții noi atât din interior, cât și din exterior, nu este posibilă. Cum va rezolva dumnealui această problemă? Să vedem. Dar aceasta este, din punctul meu de vedere, ca cetățean al Republicii Moldova și ca persoană care urmărește activitatea politică de zi cu zi, și perspectiva geopolitică a Republicii Moldova. Aici văd eu 'călcâiul lui Ahile' al Republicii Moldova”, a adăugat Nicolae Negru.

De asemenea, analistul a precizat că această sarcină nu poate fi soluționată de ministrul Economiei de unul singur, fiind necesară implicarea întregii echipe guvernamentale.


Amintim că premierul Vasile Tofan a anunțat, pe 25 august, că îl va propune pe actualul vicepremier Eugen Osmochescu, ministrul al Dezvoltării Economice și Digitalizării, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar locul acestuia ar putea fi ocupat de fostul ministru român al Economiei din perioada anilor 2020 - 2021 și actual deputat în Parlamentul României, Claudiu Năsui.

Ultimul a obținut chiar astăzi cetățenia R. Moldova, acordată prin decret prezidențial.

„Premierul Tofan are misiunea grea, dar onorantă, de a-și conduce țara în direcția potrivită: cea a libertății și a apropierii de România și de Europa. Sunt fericit să-mi asum aceeași misiune cu optimism, entuziasm și cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă și o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european”, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult